Home > Blog > Familia mea

Familia mea

Celula de baza a societatii mele a fost bunica mea. Familia copilariei mele fragede mai includea un caine, o pisica de care mi-era frica, pentru ca era mai mare decat mine si un curcan margelat, care se infoia trufas cand trecea prin curte. Mai tarziu, au aparut parintii, pe post de turisti de week-end, matusa mea, pe post de Mos Gerila permanent, pentru ca imi aducea cadouri tot timpul.

A venit apoi sora mea. Am incercat din rasputeri sa-mi apar teritoriul, m-am imprietenit pana si cu pisica. Incercam sa pastrez celula de baza a societatii mele in forma ei primordiala. Cu timpul, sora mea a devenit baza universului meu. Apoi m-au adoptat scolile pe care le-am urmat, bibliotecile pe care le-am citit, salile de teatru care mi-au fascinat adolescenta. Oamenii alaturi de care am muncit, prietenii langa care mi-am petrecut vacantele. Au venit, au plecat. Am impartit aceeasi masa. Am stat pe aceeasi barca. Toti au fost familia mea.

Am cunoscut familii formate din mame singure si copiii lor. Din mame in varsta si fetele lor, care le ajutau la batranete. Am intalnit familii formate din fete tinere, frumoase, ai caror iubiti muncesc in strainatate. Celula lumii lor se bazeaza pe videocall. Am intalnit cupluri formate din  barbati expatriati, pe care ii preocupa nevoia de a beneficia de asigurarea de sanatatea a partenerului de viata, daca li s-ar fi intamplat ceva intr-o tara care nu era a lor.

Am intalnit familii formate din femei. Unele, divortate, mame ale unor copii majori, care si-au refacut viata alaturi de alte femei.  Am intalnit oameni pentru care singura familie  era munca lor. Medici, muzicieni, IT-isti. Am intalnit pelerini, maratonisti, jucatori de pokeri, devoratori de cluburi, pentru care unica celula constituanta a societatii e modul lor de viata, plin de dependente, unele mai inaltatoare, altele mai decadente. La aproape 40 de ani, concluzia mea e ca cel mai pustiu dintre demersuri e sa-i aperi pe oameni de ei insisi. Uneori, merita incercat, dar istoria a dovedit ca e inutil. Nu exista lege care sa ingradeasca libertatea omului de a-si induce starea de spirit.

Familia e o stare de spirit. Atasamentul, bucuria, nevoia, placerea, speranta, iubirea nu pot fi reglementate prin constitutie si nici speculate in campanii. Dar sunt convinsa ca va spun ceea ce stiti deja. Cu #altecuvinte.

Similar Articles

Leave a Reply

Top